Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se întâmplă în Sălaj: salarii de mii de euro pe lună. Vezi cine le câştigă

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Cel mai bine plătit angajat din Sălaj a câştigat anul trecut, din salariu, 339.649 lei, rezultând un venit mediu lunar de 28.04 lei, echivalentul a peste 6.700 de euro. În ciuda crizei, salariile de la „vârful” economiei Sălajului nu au scăzut. Dimpotrivă, cel puţin la nivelul sectorului industrial, ele aproape că s-au dublat.

Aproape 340.000 de lei. Atât a câştigat anul trecut, din salariu, cel mai bine plătit angajat din Sălaj. Potrivit datelor primite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj, este vorba despre un angajat din domeniul industriei, care s-a dus anul trecut acasă cu 339.649 de lei, adică a avut un salariu mediu lunar de aproximativ 28.304 lei, echivalentul a aproape 6.800 de lei.

Tot cam atât a câştigat şi fericitul salariat de pe locul II. El apare în evidenţele Finanţelor cu un venit de 321.515 lei, adică aproape 27.000 de lei pe lună. La fel ca şi cel de pe locul I, şi acesta îşi câştigă salariul muncind tot în industrie.

Şi cel de-al treilea angajat, în ordinea salariilor încasate anul trecut, este tot un reprezentant al zonei industriale. El a câştigat anul trecut 256.567 de lei, ceea ce înseamnă că a fost plătit, lunar, cam cu câte 21.000 de lei.

De altfel, opt din primele zece salarii din judeţ au fost câştigate de către angajaţi din sectorul industrial. „Fără îndoială, este vorba despre persoane care deţin funcţii de conducere în companii multinaţionale, unde managementul se face prin obiective. Se face o evaluare, de regulă trimestrială, a realizării acestor obiective, iar în funcţie de gradul de realizare se dă salariul de bază plus un anumit comision. Aşa că dacă aceste obiective au fost realizate, se pot face astfel de salarii, chiar şi în aceste vremuri de criză. Mai ales că obiectivele au fost stabilite în funcţie de condiţiile de acum”, explică situaţia analistul economic Emanoil Gârdan.

Obie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 11 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°