A început stagiunea 2011-2012 şi în acelaşi timp s-a deschis şi „robinetul" din care anul acesta şi cel ce urmează va curge şuvoiul montărilor Caragiale ce vor marca 160 de ani de la naşterea şi 100 de la moartea dramaturgului „naţionale".

Cum Nenea Iancu va fi prezent în repertoriul tuturor teatrelor ţării, probabil că la Gala UNITER ar trebui să se includă câteva categorii noi ca, de pildă, premiul pentru cea mai pierdută scrisoare sau pentru cea mai furtunoasă noapte dat fiind că instituţiile de spectacole se vor duela în Caragiale. Lupta va fi crâncenă şi fiindcă cei mai mari regizori ai scenei româneşti şi‑au luat angajamentul să-l monteze pe „pezevenghiul cel de grec".

Oameni gospodari, bănăţenii au luat-o din timp şi au deschis zilele acestea în mod festiv stagiunea cu „O scrisoare pierdută", piesă pusă în scenă chiar de directorul Naţionalului timişorean, regizoarea Ada Lupu, iar în rolul lu' dom' Nae Caţavencu a evoluat directorul adjunct al instituţiei, actorul Ion Rizea. Cu nişte manageri atât de harnici şi de devotaţi, spectacolul avea premisele unui real succes, ceea ce a fost confirmat de realitatea din teren. Montarea a fost „dată dracului" şi a dat de pământ cu politicienii români din toate timpurile, iar asemănarea cu personaje reale nu a fost deloc întâmplătoare, lucru ce ar fi fost mai mult ca sigur pe placul lui Caragiale, care era un mare amator de politică dezbătută în special la masa lui favorită de la berăria Gambrinus. Pentru că avem şi azi „faliţii noştri", era chiar păcat ca acţiunea să se petreacă la final de secol XIX când pestriţa lume politică a leatului 2011 este atât de caragialiană. Mare păcat că Nenea Iancu nu mai poate azi să-şi dedice pana veninoasă personajelor care de care mai penibile care ne populează zilnic ecranele televizoarelor şi ne poluează sufletele.

O Zoe piţi şi un Tipătescu playboy

Dezonoare