Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte mituri despre Afganistan

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Afganii sunt dârji luptători pentru libertate care nu au fost niciodată învinşi de invadatorii străini, URSS a suferit o înfrângere militară gravă în Afganistan, iar talibanii l-au invitat pe Osama bin Laden să se refugieze în Afganistan. Acestea sunt doar câteva dintre miturile despre Afganistan, pe care britanicul Jonathan Steele le clarifică în cartea „Ghosts of Afghanistan: Hard Truths and Foreign Myths".

Afgani au învins mereu armatele străine, de la Alexandru cel Mare până în timpurile moderne

În istoria afgană, invadatorii străini au fost umiliţi de mai multe ori, dar au existat, de asemenea, multe cazuri, în care armate străinele au pătruns în ţară şi au obţinut victorii importante. În 330 î Hr., Alexandru cel Mare a mărşăluit prin zona Asiei Centrale, adică pe teritoriul statului Afganistan din prezent, întâmpinând puţină opoziţie. Un mileniu mai târziu, liderul mongol Genghis Khan a distrus, de asemenea, orice rezistenţă afgană.

De când Afganistan-ul a apărut ca un stat modern, au existat trei războaie cu Marea Britanie. Britanicii au invadat Afganistan-ul în 1839 şi 1878 şi au reuşit să învingă. Al treilea război anglo-afgan a fost lansat de afgani. Liderul Amanullah Khan a trimis trupe în India Britanică în 1919. Războiul s-a încheiat cu o victorie tactică pentru britanici, dar pierderile lor de trupe au fost de două ori mai mari ca cele ale afganilor.

Rezultatele celor trei războaie anglo-afgane subminează afirmaţia că afganii i-au înfrânt întotdeauna pe străini. Ceea ce este adevărat este că străinii nu au reuşit să ocupe ţara pentru mult timp. Chiar şi britanicii au ajuns să înţeleagă că este mai bine să renunţe la ideea colonizării Afganistan-ului, preferând dominaţia asupra afacerilor externe ale afganilor.

Invazia sovietică din Afganistan a dus la un război civil

Opoziţia armată faţă de guvernul de la Kabul a ex

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 29 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 43 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 52 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°