Comisiile reunite de buget, finanţe au audiat şi avizat favorabil, ieri, candidatura lui Constantin Buzoianu, în prezent vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), pentru funcţia de preşedinte al CSA, acesta fiind susţinut de PDL, după ce Romeo Ionuţ Comăniciu, avizat săptămâna trecută pentru postul respectiv, şi-a retras candidatura, citează Mediafax. Potrivit preşedintelui Comisiei de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor, Maria Barna, cererea de retragere a lui Romeo Comăniciu a fost înaintată mai întâi grupului parlamentar care l-a susţinut, respectiv PDL, iar la comisie a sosit în cursul dimineţii de marţi. Barna a precizat că nu a ştiut până ieri dimineaţă de această cerere de retragere a candidaturii.
Candidatura lui Constantin Buzoianu a fost avizată cu 23 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă". Pentru funcţia de vicepreşedinte al CSA a fost audiat şi avizat favorabil, cu 23 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", Cornel Coca Constantinescu, director general la MKB Romexterra Leasing IFN, din 2007, şi doctor în ştiinţe economice la ASE. El a fost susţinut, de asemenea, de PDL. Voturile favorabile au fost date de către deputaţii şi senatorii din arcul puterii, iar votul împotrivă i-a aparţinut senatorului PSD Iuliu Nosa, care a precizat, în explicarea opţiunii sale, că şedinţa nu se desfăşoară conform procedurilor parlamentare, având în vedere că la Comisia de buget, finanţe din Senat nu există cvorum.
Comisiile reunite de buget, finanţe au audiat şi avizat favorabil, ieri, candidatura lui Constantin Buzoianu, în prezent vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), pentru funcţia de preşedinte al CSA, acesta fiind susţinut de PDL, după ce Romeo Ionuţ Comăniciu, avizat săptămâna trecută pentru postul respectiv, şi-a retras candidatura, citează Mediafax. Potrivit preşedintelui Comisiei de buget, finanţ