La mijlocul Festivalului „Enescu“, aglomerarea manifestărilor a continuat pe aceleaşi coordonate amalgamate, repere mai mult sau mai puţin tentante pentru publicul larg, destul de reticent la muzica secolului XX, inclusă din abundenţă în programele de la Ateneu sau de la Sala Palatului, aşa cum s-a petrecut şi în cea de a doua seară oferită de Orchestra Teatrului „Marinskii“ dirijată de Valeri Gergiev, propunând o simpatică lucrare de Scedrin, Simfonia nr. 3 de Enescu (excelentă ultima parte, în care a colaborat cu ansamblul coral Radio pregătit de Dan Mihai Goia), dar şi o celebră partitură romantică – suita Tablouri dintr-o expoziţie de Musorgski (orchestrată de Ravel), realizată cu expresivitate şi coloristică infinit mai bogate comparativ cu evoluţia din seara precedentă. În ziua următoare, la Ateneu, Orchestra „Gulbenkian“ sub bagheta apreciatului Lawrence Foster a rămas, de asemenea, în sfera opusurilor din veacul trecut, alăturând piesa 4 iulie de Ives, Simfonia nr. 2 de Bernstein (cu participarea corectă a pianistei Dana Ciocârlie, sosită de la Paris), Suita nr. 3 Săteasca de Enescu (întreruptă de telefoane mobile şi de apelul dirijorului către public de a-l respecta… măcar pe Enescu) şi din nou Britten, dar de această dată o lucrare mult mai accesibilă – Variaţiuni şi Fugă pe o temă de Purcell, mult gustată de cei care mai rămăseseră în sală după pauză. Apoi, la Palat, Staatskapelle Berlin şi Daniel Barenboim au prezentat, după un concert mozartian, monumentala Simfonie nr. 7 de Bruckner, construită cu densitate şi profunzime unanim apreciate, ca şi, ulterior, Simfonia Pentru Divina Comedie de Dante de Liszt, cuceritoare sub toate aspectele, corul de femei al Filarmonicii bucureştene (pregătit de Iosif Ion Prunner) aducând un plus de frumuseţe paginilor scrise de compozitorul onorat astfel la bicentenar. Dar Filarmonica ungară şi dirijorul Zoltan Ko