În ţara noastră au fost eliberate 27.167 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în primele opt luni din acest an, în scădere cu 5,6% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat azi Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primele opt luni ale acestui an s-au înregistrat scăderi ale numărului de autorizaţii în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-633 autorizaţii), Nord-Est (-567 autorizaţii), Centru (-442 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-278 autorizaţii) şi Vest (-191 autorizaţii). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+334 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+135 autorizaţii) şi Sud-Est (+46 autorizaţii).
În luna august 2011 s-au eliberat 4.345 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 68,3% sunt pentru zona rurală. Numărul de autorizaţii eliberate în august este în creştere faţă de luna anterioară a acestui an, însă în scădere comparativ cu luna august 2010.
F. A. În ţara noastră au fost eliberate 27.167 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în primele opt luni din acest an, în scădere cu 5,6% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat azi Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primele opt luni ale acestui an s-au înregistrat scăderi ale numărului de autorizaţii în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-633 autorizaţii), Nord-Est (-567 autorizaţii), Centru (-442 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-278 autorizaţii) şi Vest (-191 autorizaţii). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+334 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+135 autorizaţii) şi Sud-Est (+46 autorizaţii).
În luna august 2011 s-au eliberat 4.345 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 68,3% sunt pentru zona rurală. Numărul de autorizaţii eliberate în august este în creştere faţă de luna anterioară a a