Actualii specialişti în ortopedie pediatrică din ţara noastră (sunt aproximativ 20 de chirurgi în această specialitate) se văd puşi în faţa unei situaţii extrem de dificile. Ei se confruntă zilnic cu o avalanşă de boli ortopedice la copii, având cauze genetice, cu malformaţii foarte grave. Viitorul micuţilor pacienţi este compromis şi adeseori viaţa lor este în pericol. Prin Ordinul Ministerului Sănătăţii cu nr.1044/2006, ortopedia pediatrică era asimilată specialităţii ortopedie şi traumatologie. Asta însemna, practic, desfiinţarea specialităţii. Un act normativ periculos, ce condamna mii de copii cu afecţiuni ale oaselor la o viaţă chinuită, în lipsa accesului la tratamente strict specializate, specifice vârstei. Astfel, printr-o hotărâre ministerială poate pripită, ortopedia pediatrică a dispărut (ca sistem de pregătire a rezidenţilor) pentru o perioadă de cinci ani (2006–2011), absorbită de ortopedia pentru adulţi. Consecinţele sunt cunoscute şi le reiterăm cu toată responsabilitatea. După mai bine de cinci ani de „intensă asimilare“, colegii din specialitatea ortopedie şi traumatologie de adulţi nu au preluat nici 10% din patologia destinată până odinioară ortopezilor pediatri. Dovadă sunt cei peste 1.000 de copii, din toate colţurile ţării, care suferă de boli ortopedice extrem de grave, operaţi anual la Clinica de Chirurgie şi ortopedie pediatrică de la Spitalul „M. S. Curie“ Bucureşti. Numărul acestor cazuri disperate este în continuă creştere, iar în contextul blocării accesului tinerilor rezidenţi la pregătirea în ortopedie pediatrică, se naşte întrebarea firească: cine îi va trata pe copiii noştri în viitorul apropiat? Este greu de crezut că secţiile de ortopedie pentru adulţi din ţară vor fi dispuse să preia cazurile complicate ale unor copii cu afecţiuni osoase dacă nu au făcut-o până în prezent. Din fericire, justiţia română a înţeles