Tiger, AS365 N2 şi EC 135 sunt cele trei elicoptere care au rost prezentate în Romania de catre Eurocopter, liderul mondial al industriei de elicoptere. Compania şi-a expus cele mai moderne şi performante tehnologii pentru elicoptere civile şi militare la Expoziţia Internaţională de Tehnică Militară (EXPOMIL 2011).
"Eurocopter a pus bazele unei prezenţe solide în România, fiind permanent preocupat să ofere cele mai bune soluţii pentru a răspunde nevoilor partenerilor şi Ministerului Apărării Naţionale", a declarat Jean Louis Mascle, Director General Eurocopter România.
În cadrul EXPOMIL 2011, Eurocopter România a expus machete ale modelelor de elicoptere Tiger, AS365 N2 şi EC135, dotate cu echipamente şi tehnologii de ultimă oră, ce conferă acestor aeronave atât posibilitatea de a ajunge rapid în orice locaţie de intervenţie, cât şi eficienţă operaţională într-o gamă largă de operaţiuni. Aceste elicoptere sunt utilizate cu succes într-o arie extinsă de misiuni, cum este cazul celor de tip SAR (search & rescue), de recunoaştere şi supraveghere, de pază, de control al traficului ori a operaţiunilor de intervenţie.
Tiger vine în întâmpinarea noilor provocări ale societăţii contemporane, fiind în prezent cel mai modern elicopter de luptă existent la nivel internaţional. Construit pe o platformă suport care oferă flexibilitate în dispunerea şi folosirea armamentului, Tiger este livrat în mai multe versiuni: HAP (către armata franceză), UHT utilizată în operaţiuni de stingere a focului (către armata germană), ARH (Australian Army's Armed Reconnaissance Helicopter, livrat către armata australiană) şi versiunea HAD (pentru Franţa şi Spania). Utilizat cu succes în operaţiuni desfăşurate într-o arie largă de regiuni ce includ, spre exemplu, teatrele de conflict din Afganistan, Tiger a demonstrat performanţe deosebite în materie de efi