În cazul în care Grecia va intra în faliment, cinci bănci de pe piaţa locală ar ajunge să fie controlate de un stat elen "pe perfuzii", aşa că România va trebui spă aibă pregătit un plan de rezervă, este sfatul analistului economic Daniel Dăianu.
"Ce fac cu băncile mele, dacă s-ar întampla o cădere controlată a Greciei? Băncile din Grecia ar fi naţionalizate. Trebuie să avem, ca toate celelalte ţări, un plan B, dacă se declară default-ul Greciei.
Cinci bănci din România ar ajunge sub controlul unui stat elen care este pe perfuzie. Atunci care ar fi conduita statului român? Şi statul ar zice atunci: Nu ni s-a permis să recapitalizăm CEC-ul, când toate băncile occidentale erau perfuzate cu bani publici", a explicat fostul ministru al Finanţelor.
De altfel, referitor la problema Greciei, profesorul de economie a declarat că, deşi nu se recunoaşte public, în ministerele de Finanţe din Europa, dar şi în băncile centrale se discută şi se fac scenarii pentru ieşirea Greciei din zona euro.
El a arătat ca România ar putea atenţiona Comisia Europeană asupra vulnerabilităţilor care derivă din prezenţa băncilor greceşti pe piaţa internă.
"Austria are expunere foarte mare pe Europa de Răsărit. Şi spune că asta a vulnerabilizat-o. Atunci şi România poate să spună că prezenţa băncilor greceşti aici a vulnerabilizat-o", a continuat Dăianu.
În România sunt prezente mai multe bănci din Grecia: Piraeus Bank, Alpha Bank, Emporiki, ATEbank, EFG Eurobank prin Bancpost şi National Bank of Greece prin Banca Românească.