● Recunosc că aveam o prejudecată faţă de cărţile care publică dosare ale Securităţii. Socoteala mea era simplistă: nu prea merită să citeşti ce au scris securiştii. Recunosc că unele dintre aceste cărţi mi-au confirmat această prejudecată. Recunosc şi că altele mi-au infirmat-o. Am terminat de curînd Dosarul Brucan – Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989) (Polirom, 2008). 700 de pagini de dosare ale Securităţii, dar foarte interesante. Poate şi pentru că Silviu Brucan a fost un personaj interesant. Mai complex decît clişeul public despre el: comunist stalinist, s-a opus tîrziu lui Ceauşescu şi a fost apoi unul dintre manipulatorii lui 1989-1990.

● „Eu n-am fost disident, ci un complotist“ – este un citat din Brucan, pe care Gheorghe Câmpeanu îl pune ca motto la prefaţă. Să te fereşti să te declari disident într-o ţară care are o mulţime de disidenţi tîrzii după căderea comunismului, să alegi termenul mult mai gri din punct de vedere moral de „complotist“, uite un mic paradox brucanian. Cartea nu aduce multe noutăţi despre activitatea sa din anii ’50-’60, dar nici nu era nevoie, pentru că avem memoriile lui Brucan însuşi, pentru acele vremuri. A intrat în atenţia Securităţii tîrziu, după ce deja nu mai era cadru de nădejde. La început au încercat să-l racoleze şi pe cuvînt dacă am înţeles pînă la urmă dacă au reuşit sau nu. Cert e că în 1977 transmitea mesaje către diplomaţii occidentali care îşi băgau prea mult nasul în treburile interne ale regimului (ambasadorului american care refuza să predea manuscrisul primit de la Vlad Georgescu). Se vede deja stilul Brucan: cultivarea mediului diplomatic, transmiterea de mesaje informale, jucatul la două capete. Aşa avea să facă şi disidenţa – pentru că, pînă la urmă, a fost un fel de disident.

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul,