Plictisiţi, probabil, de monotonia vieţii politice şi de lipsa de imaginaţie a principalilor actori publici, care se rotesc între ei ciclic la guvernare, trăgătorii de sfori din spatele cortinei au început să se joace, în contextul dominaţiei la nivelul european spălat a partidelor de sorginte populară, de-a mişcările omonime. Şi s-au pus pe aruncat pe piaţă, întru testarea puterii lor de penetrare, tot soiul de iniţiative cu aparenţă civică şi vopsea populară pe ele. Povestea care curge în această perioadă pe piaţa politică seamănă, pentru cine are ochi să observe şi a citit măcar cinci cărţi de politologie şi manipulare, a experiment al serviciilor secrete.

Cea mai vizibilă, dat fiind că mare parte a ei se desfăşoară în direct (atât la OTV, cât şi, surprinzător pentru naivii de bună credinţă, la Realitatea TV), e strădania de a-l face pe Dan Diaconescu lider politic. Vorbim aici de o construcţie imagistică a haiducului modern. De la înălţimea unei averi consistente şi dubioase, omul se dă îngrijorat, cu talent şi fibră naţionalist-patriotardă, de pauperizarea populaţiei şi promite un egalitarism de Iancu Jianu cu mânecuţe şi monoclu. Aşa s-a ridicat, într-o perioadă în care televiziunea lui se prăbuşea, cu sprijin evident al autorităţilor zisului stat de drept, la cote de popularitate incredibile într-o ţară normală la cap. Domnu' Dan e, până la urmă, în tot şahul ăsta politic de laborator, unicul individ cu adevărat popular şi atrăgător electoral dintre cei testaţi. Iar lipit – pe bază de convingeri doctrinare de dreapta combinate cu un discurs violent de stânga – de Gigi Becali poate deveni chiar un catalizator electoral al multor nemulţumiţi cronici.

Pentru că atât de popularul căutător al Elodiei provoacă multă iritare în cercurile cu spoială intelectuală, impresarii politici au la îndemână şi nişte tinere talente care să capteze, dacă nu încrede