* bărbatul a lovit şi ameninţat mai mulţi localnici şi a intrat, fără drept, în mai multe imobile, unde a distrus geamuri, scânduri din gard şi ţigle de pe acoperiş
* acum poliţiştii îl caută pentru: cinci infracţiuni de ameninţare, cinci de lovire sau alte violenţe, două infracţiuni de distrugere şi trei de violare de domiciliu
Poliţiştii brăileni încearcă să depisteze un bărbat pe numele căruia s-a admis propunerea de arestare preventivă în urma comiterii unor infracţiuni. Este vorba despre un individ în vârstă de 35 de ani, din comuna Cireşu, care în ziua de 21 septembrie a băut mai multe pahare şi a provocat un adevărat haos în localitate. Într-o singură zi acesta a reuşit să comită 15 nelegiuiri. Mai exact, a lovit şi ameninţat mai mulţi localnici, la trei dintre aceştia producându-le leziuni corporale, şi a intrat, fără drept, în mai multe imobile şi a distrus geamuri, scânduri din gard şi ţigle de pe acoperiş. La acea vreme poliţiştii l-au căutat la domiciliu şi pe raza comunei, dar nu l-au găsit. "Faţă de C.C. (35 de ani), din comuna Cireşu, care, în data de 21 septembrie, aflându-se sub influenţa alcoolului, a săvârşit mai multe infracţiuni pe raza comunei, a fost începută urmărirea penală pentru cinci infracţiuni de ameninţare, cinci de lovire sau alte violenţe, două infracţiuni de distrugere şi trei de violare de domiciliu. Totodată, s-a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei arestarea preventivă a bărbatului, pe o perioadă de 10 zile, întrucât acesta se sustrage cercetărilor", ne-a spus inspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Poliţiştii au înaintat propunerea Judecătoriei Făurei, care a emis mandat de arestare preventivă pe numele învinuitului.
În continuare sunt efectuate verificări pentru depistarea bărbatului şi punerea în aplicare a măsurii preventive. * bărba