Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso despre starea UE: Riscăm o fragmentare, situaţia e gravă, dar sunt soluţii

Publicat in rfi, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Situaţia actuală este gravă, din cauza unor atitudini populiste s-au pus în pericol valori europene precum euro sau libertatea de circulaţie, dar o soluţie este posibilă. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un discurs rostit în faţa Parlamentului European despre starea UE, în care s-a referit şi la criza datoriilor din zona euro. Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere pentru aplicarea unei taxe pe tranzacţiile financiare.

Jose Manuel Barroso vorbeşte în discursul său asupra stării UE despre atitudini inclusiv populiste ale statelor membre, care au afectat Uniunea Europeană şi care pun în pericol realizările europene, printre care moneda euro şi libertatea de circulaţie. "Putem spune că această criză a datoriilor suverane e o criză a încrederii reciproce", afirmă preşedintele Comisiei Europene.

"Da, situaţia este foarte gravă, dar se poate rezolva şi propunem cetăţenilor o refacere a Uniunii Europene. (...) Unii spun că avem nevoie de disciplină, alţii că e nevoie de solidaritate. Avem nevoie de disciplină şi solidaritate. De ambele. Avem nevoie de o ambiţie mai mare, de o soluţie globală", declară el.

Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere pentru aplicarea unei taxe pe tranzacţiile financiare, mai anunţă Jose Manuel Barroso. "În ultimii trei ani, statele membre au oferit ajutor şi garanţii pentru sectorul financiar, în valoare de 4.600 de miliarde de euro. Este timpul ca în schimbul acestui ajutor, sectorul financiar să ajute societatea", spune şeful CE. Taxa ar urma să fie aplicată în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi ar putea genera venituri de 55 de miliarde de euro pe an. Barroso: Există riscul unei fragmentări

Jose Manuel Barroso vorbeşte şi despre riscul unei fragmentări: "Am ajuns la un moment de răscruce şi riscăm o fragmentare". @

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°