„Aici e Uniunea Europeană?“, întreabă bătrînul, văzînd că aştept, ca şi el, lîngă geamul împodobit cu afişe şi cu o hartă colorată a Europei. Nu e chiar Uniunea Europeană, e sediul centrului Infoeuropa, însă pare suficient să-i înnoade speranţele. Ion Preda are 78 de ani şi a ajuns de la Arad pînă în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti cu două sacoşe legate peste umăr şi cu o pungă în mîna stîngă, toate pline de acte, plîngeri şi dureri cetăţeneşti. Speră să deşarte hîrtii într-un birou al Ministerului Administraţiei şi Internelor, aflat peste drum, poate va pune cîteva şi într-un plic care să ajungă sus de tot.

„Aş vrea să trimit şi eu o scrisoare la comisia cu drepturile omului, la Strasbourg. Să-mi spună şi mie cum e cu drepturile omului în România. E vorba de pensie. De ce directoarea de la Casa de Pensii, dacă i-am adus hotărîre judecătorească cum că mă încadrez cu sporurile, nu vrea să le ia în considerare? Am depus acte încontinuu, din 1994, de cînd m-am pensionat. An de an, la Ministerul Justiţiei, la doamna procuroare generală... Şi zic că nu e de competenţa dumnealor.“ Poate ajuta Uniunea Europeană? „Dacă sîntem în Uniunea Europeană, cum au drepturile celelalte state, şi noi ar trebui să avem“, socoteşte bătrînul.

DE ACELASI AUTOR Mai multe feluri de a vedea filme Cum mi-am petrecut foamea Toţi primarii din Broşteni Trei cazuri de cetăţeni care conţin poezie Spune că înainte de Revoluţie, el, Preda Ion, intra slobod în sediul Consiliului de Stat, chiar pe uşile din mijloc, şi cineva îl asculta, apoi toate se rezolvau ca prin minune: „Pînă în 1989, am venit de două ori în Bucureşti cu probleme. Colea, la Consiliul de Stat, la domnul consilier numărul 4“. Şi aşa i-au dat banii la care avea dreptul, după ce consilierul numărul 4 – un zeu de buzunar, desigur – i-a zis: „Du-te înapoi, că dacă nu-ţi dă banii în zece zile, vii direct aici şi spui direc