Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgiana Păceşilă: Mai rău de atât se poate

Publicat in Curierul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Brokerul de la Confident Invest spune că investitorii trebuie să fie pregătiţi pentru orice scenariu

"Este un moment similar Lehman, cel puţin din punctul de vedere al sentimentelor de incertitudine"

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă de revenire pe fondul unei lichidităţi bune, rulajul pieţei regular cifrându-se puţin peste media perioadei, la 25,75 milioane lei. Piaţa a deschis cu gap, iar cotaţiile şi-au păstrat avansul pe parcursul întregii zile, indicii închizând în zona maximelor intraday. Astfel, indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a apreciat cu 3,45%, în timp ce indicele financiar BET-FI a înregistrat un câştig asemănător (+3,40%), până la valoarea de 17.556,56 puncte. Evoluţia a fost ceva mai timidă (+2,88%) pentru indicele compozit BET-C.

"Volatilitatea foarte ridicată de pe pieţele externe s-a regăsit din plin şi la Bursa de la Bucureşti, iar în perioada următoare nu cred că situaţia se va schimba", a declarat pentru Curierul Naţional Georgiana Păceşilă, broker la SSIF Confident Invest. În opinia sa, pieţele sunt vulnerabile întrucât este greu de estimat impactul unui faliment al Greciei, iar investitorii rămân precauţi faţă de posibilitatea de rezolvare a acestei probleme având în vedere că viteza de cooperare nu este un punct forte al liderilor europeni. "Este un moment similar Lehman, cel puţin din punctul de vedere al sentimentelor de incertitudine", a mai comentat Păceşilă.

Aproximativ 60% din volumul pieţei a fost asigurat de transferurile însumând 15,31 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au avansat cu 3,60%, până la preţul de 0,4455 lei/acţiune. Acestea au fost urmate de titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu tranzacţii de 2,92 milioane lei. Cotaţia a urcat cu 4,23%, până la preţul de 0,9725 lei/acţiune. Acţiunile grupului bancar austriac Erste (EBS) au continuat în linia şe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 38 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 11 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 42 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 54 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°