Preşedintele Curţii Constituţionale a fost demis astăzi, cu votul a patru judecători.Dumitru Pulbere și-ar putea pierde și funcția de magistrat, dacă majoritatea parlamentară va accepta propunerea liberalilor.
Chiar dacă și-a turnat cenușă în cap în ajun, Dumitru Pulbere n-a scăpat de reproșurile colegilor. Patru din cei șase magistrați de la Înalta Curte i-au dat ieri vot de neîncredere și l-au demis, astfel, de la cârma instanței.
Președintele alungat crede că este vorba de o răfuială. „Fiind în această funcție, le stăteam multora în gât. Dacă de doi ani politicienii vorbesc de principii şi valori, dar nu a fost făcut niciun pas pentru a ieşi din criza politică, atunci unde e demnitatea fiecărui politician?", s-a întrebat magistratul, la scurt timp după ce și-a pierdut postul.
Și acum câteva zile, Pulbere a spus pe șleau că liberalul Mihai Ghimpu se răzbună pe el pentru ultima decizie a Curții privind alegerea președintelui, iar judecătorul Victor Pușcaș, care a insistat pe demisie, „îi cântă în strună". Cei doi l-au acuzat pe șeful instanței că a făcut declarații politice, incompatibile cu funcția pe care o deținea. Asta după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Dumitru Pulbere declarase la un post TV că actualul Parlament urma să fie dizolvat, dacă preşedintele nu era ales până pe 28 septembrie.
Mihai Ghimpu crede în continuare că Pulbere nu avea dreptul să exercite presiuni asupra Parlamentului. Deputatul a declarat pentru „Adevărul" că va veni cu o iniţiativă de demitere a acestuia şi din funcţia de magistrat.
„Hotărârea judecătorilor Înaltei Curţi confirmă faptul că nu am făcut politică, ci am exprimat un punct de vedere corect. Dacă colegii din AIE vor susţine propunerea PL, atunci vom examina problema în Parlament. Totul depinde dacă vom avea susţinere în alianță", a spus liderul PL.
Pe de altă parte, opoziția comunistă sus