Regula se aplică şi în cazul regimului alimentar. Prezentatoarea merge rar să mănânce la restaurant, alegând în schimb mâncarea gătită în casă.
"Obişnuiesc să folosesc măşti făcute în casă cu ulei de măsline, de ricin, miere, vitamina A şi vitamina E. Gomajul îl fac cu zaţ de cafea, iar după gomaj folosesc ulei de migdale. Tratamentul pentru păr îl fac la fiecare sfârşit de săptămână şi deşi mi s-a propus de câteva ori, am refuzat să îmi vopsesc părul. Îmi place culoarea mea naturală, o culoare nedefinită, rară pe care nu aş vrea să o pierd. Din când în când, merg şi la un centru de înfrumuseţare unde fac împachetări cu alge şi masaj. Nu renunţ nici la sport, însă timpul nu îmi mai permite să merg la sala sau la echitaţie aşa cum aş vrea", declară Mirela.
În ceea ce priveşte nutriţia, Mirela are un regim echilibrat, iar mâncarea obişnuieşte să o prepare în casă, frecventând foarte rar restaurantele.
"Încerc să am un stil de viaţă echilibrat din punct de vedere al nutriţiei. Mănânc alimente cât mai naturale, foarte puţin gătite. Legumele le iau din piaţă, mănânc brânză de bivoliţă, însă nu ţin o dietă. Nu am dus niciodată lucrurile la extrem. Când mi se face poftă, mănânc şi cartofi prăjiţi. În produsele bio nu prea cred, dar pentru a duce un stil de viaţă sănătos sunt atentă la ceea ce mănânc", a mai ad[ugat prezentatoarea.
Regula se aplică şi în cazul regimului alimentar. Prezentatoarea merge rar să mănânce la restaurant, alegând în schimb mâncarea gătită în casă.
"Obişnuiesc să folosesc măşti făcute în casă cu ulei de măsline, de ricin, miere, vitamina A şi vitamina E. Gomajul îl fac cu zaţ de cafea, iar după gomaj folosesc ulei de migdale. Tratamentul pentru păr îl fac la fiecare sfârşit de săptămână şi deşi mi s-a propus de câteva ori, am refuzat să îmi vopsesc părul. Îmi place culoarea mea naturală, o culoare nedefin