Un băiat de 12 ani a intrat în moarte cerebrală. Organele prelevate au ajuns în câteva ore la oameni aflaţi în situaţii limită. O mare lecţie de viaţă. Sursa: REUTERS
O adevărată lecţie de viaţă. Asta au oferit doi părinţi din Iaşi, acum câteva zile, când i-au uimit pe medicii din Iaşi cu decizia lor. Pentru că băiatul lor, în vârstă de 12 ani, se afla în moarte cerebrală, părinţii au luat o decizie curajoasă, rar întâlnită în România: le-au propus medicilor să preleveze organele sănătoase ale fiului lor pentru a salva alte vieţi. Şi aşa s-a şi întâmplat.
Pe 15 septembrie, la Iaşi, au avut loc două transplanturi de cornee şi unul de rinichi. Cel de-al doilea rinichi şi ficatul au luat drumul Bucureştiului pentru a salva alte două vieţi.
Decizia, după două zile
Băiatul de 12 ani suferea de malformaţie congenitală vasculară. Luni, 12 septembrie, când zeci de mii de copii din toată ţara începeau un nou an şcolar, părinţii au aflat cumplita veste: copilul lor era în moarte cerebrală şi nu mai putea fi salvat. Au cerut un răgaz de două zile, iar miercuri seară i-au anunţat pe medici că sunt de acord cu prelevarea de organe. Imediat, doctorii au demarat procedurile. Totul a fost contracronometru.
Aproape de miezul nopţii, medicii întocmiseră lista. Trei pacienţi din Brăila, Bacău şi Piatra Neamţ au primit vestea că trebuie să vină de urgenţă la Iaşi pentru a fi operaţi. Simultan, şi medicii de la Bucureşti au fost alertaţi pentru că şi în Capitală sunt liste de aşteptare.
Pentru cel de-al doilea rinichi şi ficatul, medicii din Bucureşti au fost cei care au găsit pacienţii primitori. Doctorii din Capitală au ajuns la Iaşi val-vârtej, la bordul unui elicopter SMURD. Pentru unul dintre rinichi, medicii l-au chemat la Iaşi pe Sebastian Toflea, un tânăr din Comăneşti, judeţul Bacău. "La ora 12 noaptea m-au su