Prefaţând a XIV-a Conferinţă Naţională de Stroke (AVC) cu participare internaţională (12–14 octombrie a.c., Bucureşti), dl acad. Constantin Popa prezintă temele importante ce vor fi dezbătute, dar discută şi despre dezvoltarea neurologiei cardiovasculare în ţara noastră, într-un interviu realizat de dl dr. Al. Trifan.

– Ne aflăm într-un sanctuar al neurologiei vasculare, care s-a făcut cunoscut prin studiul accidentului vascular cerebral (AVC). Am spus fără exagerare sanctuar, pentru că aceasta este semnificaţia pe care a căpătat-o în conştiinţa profesională a medicilor. Memoria nu a şters şi continuă să evoce deceniul nouă, când am cunoscut actualul edificiu al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare (INNBNV), pe atunci Clinica a II-a neurologică a Spitalului „Gheorghe Marinescu“. Pe uşa salonului de reanimare post-AVC, cuprinzând ceva mai mult de o duzină de paturi, putea sta scris: „Lasciati ogni speranza, voi ch’entrate“, pentru că, într-adevăr, speranţa în succesul tratamentului era aproape nulă. Vizita era făcută de dumneavoastră, domnule academician, deoarece profesorul Vlad Voiculescu, împreună cu cei mai mulţi neurologi de atunci, erau convinşi de inutilitatea remedierii terapeutice a dezastrelor anatomice produse ca urmare a „capitulării“ circulaţiei cerebrale. Vă amintiţi de acea perioadă?

– A fost începutul momentului în care eu a trebuit să mă transfer de la Spitalul Colentina la această clinică de mare prestigiu, unde veneam cu o pregătire preponderent neurovasculară, dar şi generală, făcută în străinătate. Momentul la care vă referiţi mi-l amintesc – era unul de început, colegii de aici mă cunoşteau din conferinţe, congrese… Între colectivul condus de profesorul Vlad Voiculescu, înaintea mea, şi cel coordonat de profesorul Oscar Sager, cu care am colaborat, era un fel de competiţie mutuală, în sensul cel mai bu