Marile bănci au luat prea multă apă ca să nu se scufunde. Probabil că aceasta este cea mai corectă interpretare pe care o putem da evoluţiilor pieţelor financiare din ultima perioadă. Nume sonore precum Deutsche Bank, Commerzbank, BNP Paribas, Credit Agricole, Societe Generale, Barclays, Royal Bank of Scotland, Lloyds, UBS, Deixia, UniCredit sau Intesa Sanpaolo au consemnat scăderi de 50-60% la nivelul capitalizărilor bursiere numai în ultimele luni pe măsură ce investitorii şi-au pierdut încrederea. Cele mai multe dintre acţiunile bancare europene se află în zona minimelor din 2009 şi nu puţine sunt cele care au coborât sub acest reper.
Spargerea cu zgomot a balonului creditării umflat în ultimii 40 de ani nu are cum să nu pună în genunchi (sau la pământ) băncile. Acesta este mesajul pe care par a ni-l transmite pieţele. Investitorii iau ce se mai poate din nişte epave în care probabil partea de equity va fi complet ştearsă. Activele de mii de miliarde de euro cu care operează sistemul bancar european reprezintă în cea mai mare parte ficţiuni, credite ieşite aberant din leverage-ul cu care au operat băncile şi care acum nu mai pot fi plătite.
Toată această cantitate uriaşă de datorie rea (corporativă, ipotecară, de consum, suverană) sucombă acum sub ochii noştri, trăgând în jos băncile. Oricâte declaraţii liniştitoare ne-ar da oficialităţile, oricât de multă surdină s-ar pune retragerilor de capital, fluxul banilor este cel care ne spune adevărul. Vorbele nu costă. Banii însă nu se pun la bătaie pentru pariul pe calul mort care este sistemul bancar european.
Disperarea establishment-ului în faţa perspectivei unui colaps sistemic s-a văzut şi la recenta întâlnire a G-20 care reuneşte miniştrii de Externe şi guvernatorii de bănci centrale din cele mai puternice 20 de ţări ale lumii. Aici pentru Europa s-a recurs la o veritabilă soluţie "nucleară" c
