În urmă cu o săptămână v-am prezentat povestea unui tânăr, Andrei Braşoveanu, un tânăr crescut prin orfelinate şi care avea nevoie de un sprijin pentru a nu îşi irosi talentul cu care natura l-a înzestrat.. Această poveste a înmuiat inimile mai multor oameni. Însă au fost oameni care au luat atitudine şi i-au oferit lui Andrei un acoperiş deasupra capului şi un loc de muncă.
Andrei Braşoveanu a fost singur pe lume. Nu a avut o mamă, nu a avut un tată iar orfelinatul era pentru el acasă. Tânărul a fost nevoit să părăsească şi acel cămin pe care îl avea pentru că a împlinit 18 ani. Aşa că singura lui şansă erau oamenii cu suflet… şi a găsit astfel de oameni. Un făgărăşean a văzut povestea lui la televizor şi i-a dăruit o locuinţă. „Mă bucur foarte mult că voi avea unde să locuiesc. Vreau să mulţumesc pe această cale celor care sunt alături de mine“, a spus Andrei Braşoveanu.
Astfel, Andrei poată să ducă o viaţă normală de acum încolo dar şi să continue să picteze şi să danseze. Andrei şi-a găsit şi un loc de muncă. „Sunt de asemenea fericit că voi avea un loc de muncă şi banii mei şi sper că mă voi descurca foarte bine, voi avea o familie şi mă voi bucura cu adevărat de viaţă“, a mai spus Andrei.
În plus a participat zilele trecute la o gală de binefacere organizată la Braşov de femeile de la USL. Şi aici au fost oameni care l-au ajutat.
Doar cu oameni cu suflet, Andrei va reuşi să meargă pe un drum bun în viaţă.
(Mihaela BĂRGĂOANU)

Andrei Bra