Pentru că statul nu mai poate subvenționa activitățile de exploatare în subteran, începe să privatizeze societățile care odată au derulat activități de minerit. La Reșița, la anul ar putea fi create sute de locuri de muncă în acest domeniu de activitate, în timp ce la Hunedoara ia naștere un nou colos industrial.
Mineritul reînvie în Caraș-Severin, după ce statul roman a luat decizia să vândă societatea SC Moldomin SA, firmei elvețiene Mineco. Potrivit mai marilor de la județ, exploatarea minieră va începe la anul. La Moldova Nouă se vor crea aproximativ 500 de noi locuri de muncă în subteran, însă cuprul va fi prelucrat de o societate comericală din Bor, de peste granițele țării.
Asta pentru că în România nu mai există o asemenea fabrică. „Firma elveţiană Mineco este cea care şi-a asumat caietul de sarcini, în care există un capitol special dedicat mediului şi care se referă la ecologizarea iazului de decantare de la Boşneac, ce se întinde pe o suprafaţă de peste 100 de hectare.
În ceea ce priveşte iazul Tăuşani, aici urmează o activitate intensă de plantare, pe o suprafaţă de 20 de hectare. Indiferent de momentul în care începe extracţia de cupru, firma elveţiană va investi 45 milioane euro, doar pentru mediu”, a precizat prefectul de Caraș-Severin, Octavian Ţunea.
Șanse pentru minerit și la Hunedoara
La Hunedoara ia naștere un întreg Complex Energetic. Acesta va fi înfiinţat până la sfârşitul acestui an, și va include Termocentralele Paroşeni şi Mintia, precum şi minele viabile din cadrul Companiei Naționale a Huilei Petroșani.
Prin înfiinţarea "colosului" energetic, se acordă o nouă şansă mineritului din Valea Jiului, în contextul în care statul român nu mai poate subvenţiona activităţile din acest domeniu. Noul complex presupune reduceri de personal și închiderea a trei mine dein Valea Jiului. “În prezent, unitatea are 1