4164 de autoturisme Dacia şi 740 marca Renault sunt rechemate în service pentru verificări. La RFI, purtătorul de cuvânt al Uzinei Dacia Piteşti, Silviu Sepciu, spune că este vorba despre posibile neconformităţi la piesele unor motoare fabricate în Spania. Verificările nu implică nici un cost din partea posesorilor de automobile, precizează Silviu Sepciu.
Acţiunea de rechemare a început la 1 septembrie şi se va încheia în momentul în care vor fi verificate toate maşinile care fac obiectul operaţiunii. HotNews.ro vorbeşte despre un număr de 4164 maşini Dacia şi 740 automobile marca Renault.
"Este o operaţiune de rechemare în service, care vizează aproximativ 4100 de autovehicule Dacia, pentru care se va verifica conformitatea unei piese montate pe motorul de 1,2 litri pe benzină, de 75 de cai putere", a declarat pentru RFI Silviu Sepciu.
"Verificarea durează aproximativ 20 de minute. În cazul în care se consideră necesar, piesa respectivă se înlocuieşte, iar vehicolul nu este imobilizat mai mult de patru ore, maximum patru ore şi jumătate. Întreaga operaţiune se derulează fără costuri pentru clienţii noştri", a precizat purtătorul de cuvânt al Dacia. Silviu Sepciu, purtator de cuvant al Uzinei Dacia, despre cele 4100 de autovehicule rechemate pentru verificari
4164 de autoturisme Dacia şi 740 marca Renault sunt rechemate în service pentru verificări. La RFI, purtătorul de cuvânt al Uzinei Dacia Piteşti, Silviu Sepciu, spune că este vorba despre posibile neconformităţi la piesele unor motoare fabricate în Spania. Verificările nu implică nici un cost din partea posesorilor de automobile, precizează Silviu Sepciu.
Acţiunea de rechemare a început la 1 septembrie şi se va încheia în momentul în care vor fi verificate toate maşinile care fac obiectul operaţiunii. HotNews.ro vorbeşte despre un număr de 4164 maşini Dacia şi 740 automobile m