- argument -

Dacă dispare euro, eşuează întregul proiect european. În ultima vreme, acest argument a fost invocat pe tonuri tot mai isterice. Eventualitatea unui faliment al Greciei îi sperie pe euro-entuziaşti şi îi întărîtă pe euro-sceptici. Deocamdată, primii par să fi cîştigat bătălia, cel puţin în dezbaterea publică. S-a ajuns la un acord, există un plan de salvare pentru această ţară, s-au găsit chiar şi fonduri considerabile pentru a finanţa deficitul. Dar războiul nu a fost nici pe departe cîştigat: banii par să fie absorbiţi de o gaură neagră, iar Grecia nu reuşeşte să iasă din marasm. Promisiunile electorale fără acoperire, avantajele sindicale obţinute în ultimii ani, incompetenţa organelor fiscale, corupţia funcţionarilor – în fine, problemele interne ale ţării – au fost transferate din plan naţional în sfera problemelor europene. Ceva nu funcţionează cu acel membru – deci organismul, în ansamblu, e bolnav. Se vorbeşte tot mai des despre faptul că statele Uniunii ar trebui să-şi înscrie, în Constituţie, plafonul maxim al datoriei publice. Germania a făcut deja acest lucru; Franţa, Spania şi Portugalia sînt pe cale să adopte un asemenea articol; Irlanda şi Polonia au iniţiat, şi ele, demersuri în acest sens. Tendinţa e destul de clară: fiecare ţară are voie să-şi definească propriile politici fiscale şi sociale – totul e să iasă socoteala. E un principiu de bun-simţ: „mai bine o regulă pentru toţi decît un guvern pentru toţi“. Problema apare însă în momentul în care principiul e pus să lucreze în practică. Pentru că echilibrul este greu de găsit la nivelul unui întreg continent.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILBDacă Europa e, într-adevăr, bolnavă, atunci care să fie terapia cea mai adecvată? Extirparea organului atins de boală şi „reset