Perdelele de confidenţialitate pe care le întâlnim în camerele de gardă din orice spital sunt un focar de microbi. Cercetătorii americani au descoperit că mai mult de 90% dintre probele luate de pe perdele conţin germeni periculoşi, unii dintre ei rezistenţi la antibiotice.
Într-o singură zi, perdelele de confidenţialitate din spitale sunt atinse de mii de ori, atât de medici, cât şi de pacienţi sau cei care-i însoţesc. De aici şi problemele.
Microbii agresivi trec la atac imediat ce întâlnesc o persoană cu imunitatea scăzută sau una care a suferit intervenţii chirurgicale. În aceste cazuri, germenii fac adevărate ravagii: provoacă infecţii ale sistemului nervos central, infecţii respiratorii sau urinare. Faptul că au dezvoltat rezistenţă la antibiotice fac bacteriile şi mai de temut. Medicii spun că îşi iau toate precauţiile, adică îşi dezinfectează în permanenţă mâinile pentru a evita îmbolnăvirea pacienţilor.
Totuşi, cel mai bine ar fi evitarea atingerii lor. Infecţiile intraspitaliceşti afectează anual 4,5 milioane de pacienţi în Europa şi 1,7 milioane în SUA.
România are cel mai mic număr de infecţii contractate în spital, dar doar pe hârtie. În realitate, sunt doar ascunse.
Perdelele de confidenţialitate pe care le întâlnim în camerele de gardă din orice spital sunt un focar de microbi. Cercetătorii americani au descoperit că mai mult de 90% dintre probele luate de pe perdele conţin germeni periculoşi, unii dintre ei rezistenţi la antibiotice.
Într-o singură zi, perdelele de confidenţialitate din spitale sunt atinse de mii de ori, atât de medici, cât şi de pacienţi sau cei care-i însoţesc. De aici şi problemele.
Microbii agresivi trec la atac imediat ce întâlnesc o persoană cu imunitatea scăzută sau una care a suferit intervenţii chirurgicale. În aceste cazur