Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Bachetbalistul gorjean Adrian Vlad s-a pregătit în SUA ca să ajungă în NBA

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Baschetbalistul gorjean Adrian Vlad s-a pregătit în această vară cu o echipă americană cu care a şi jucat trei meciuri oficiale. Campion naţional de juniori la baschet cu echipa CSS Târgu-Jiu şi unul dintre cei mai promiţători sportivi români, tânăra speranţă a baschetului românesc visează să joace în NBA.

Juniorul Adrian Vlad a jucat, în această vară, timp de două luni în Summer League din Statele Unite ale Americii, în echipa High Octane din oraşul Hagerstown, situat în apropiere de capitala Washington. „Am trimis pe Internet CV-ul şi a fost acceptat să joace în echipă, deşi era cu doi ani mai mic faţă de ceilalţi jucători. S-a integrat bine în echipă“, ne povesteşte Ion Vlad, tatăl tânărului baschetbalist, care l-a însoţit pe acesta în pregătirea pe care a făcut-o în patria baschetului. Adrian a jucat în trei meciuri oficiale cu echipa High Octane în Summer League, iar formaţia sa nu a pierdut niciun meci cu el în echipă.

Baschetbalistul spune că lucrurile pe care le-a învăţat în America vor contribui la formarea sa ca baschetbalist profesionist şi la atingerea visului său de a ajunge să joace în NBA: „Antrenamentele au fost de o mie de ori mai grele decât cele din România. Se punea foarte mult accent pe exerciţiile fizice, pe forţă şi anumite faze tactice. Baschetbaliştii americani sunt foarte determinaţi, puternici şi agresivi. În echipa mea, doar trei jucători erau albi. Eu mi-am schimbat mentalitatea despre baschet, după ce m-am pregătit peste ocean. Acolo, baschetul nu este văzut pur şi simplu ca un simplu joc, ci ca un adevărat spectacol“.

Antrenorul echipei americane a fost încântat de baschetbalistul român şi l-a prezentat unui liceu în vederea acordării, peste doi ani, unei burse de studii. Adrian Vlad spune că i s-a propus de către reprezentanţii formaţiei High Octane ca şi anul viitor să joace împreună cu aceasta în Summer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 18 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 29 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 57 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 34 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 29 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°