Gabriela Maria Man este psiholog şi asociat în cadrul Man & Man Societate Civilă Profesională de Psihologie, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe, Specializarea Psihologie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, absolventă a masteratului „Psihologie clinică si psihoterapie” la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi absolventă a Şcolii de Psihodramă Clasică din cadrul Asociaţiei Române de Psihodramă Clasică.

Ce au în comun filmele enumerate: „Rambo”, „Terminator”, „Batman”, „Spiderman”? Toate acestea la fel ca multe altele se regăsesc sub denumirea de filme de acţiune. Termenul „acţiune” maschează mai degrabă realul termen care se ascunde în spatele acestei denumiri şi anume ,,agresivitatea”. Toate aceste filme la fel ca multe altele au ca şi puncte culminante scene de agresivitate explicită mai mult sau mai puţin justificate. În linii mari numim agresivitate orice comportament care lezează verbal sau fizic o altă persoană sau mai multe persoane sau care produce distrugeri materiale. În categoria comportamentelor agresive intră doar acele acte care sunt intenţionate, nu şi cele care se produc accidental (fără intenţia persoanei de a vătăma pe cineva sau ceva).

Privind la televizor putem constata fiecare dintre noi că frecvenţa filmelor, a ştirilor şi chiar a desenelor care conţin scene cu agresivitate a crescut de la an la an. De exemplu într-un studiu realizat de New York Times în anii 80 se arăta că frecvenţa scenelor agresive era de 18,6 acte de agresivitate pe oră, în anii 90 numărul actelor de agresivitate în desenele animate aproape că s-a dublat, iar din anii 90 până în prezent numărul a crescut şi mai alarmant. În aceste condiţii în care a crescut mult numărul scenelor de agresivitate se ridică şi o întrebare: ce rol are agresivitatea din desenele animate şi filme asupra noastră şi asupra copiilor?

Efectele agresivităţii de la