Oricine ar fi citit acum doi ani, în septembrie 2009, ce se scrie astăzi în presa europeană ar fi spus că „ăştia sînt nebuni“. George Soros avertizează asupra nevoii „imperative“ de a ne pregăti pentru ieşirea Greciei, a Portugaliei şi probabil a Irlandei din zona euro, iar The Guardian îşi permite chiar luxul unui titlu de genul „Europa se reîntoarce la identitatea naţională – şi e îmbucurător“. Chiar şi în România, soarele integrării europene începe să fie concurat de steaua revigorată a românismului, fie că e al studenţilor juni sau al unor oameni de afaceri bine intenţionaţi.
Nu democraţia, libertatea sau statul de drept sînt cele care i-au legat pe europeni, ci „modelul social european, în contrast revelator cu stilul de viaţă american“ (Tony Judt). Statul social european este pe moarte şi Angela Merkel nu poate să-l resusciteze: „Calea de ieşire din criză este austeritatea şi integrarea fiscală mai intensă a statelor din zona euro“. Dispariţia acestui model social i-a scos în stradă şi pe spanioli, şi pe greci, iar pentru a-i ţine împreună pe europeni, liderii politici trebuie să găsească un nou liant. Care va fi acesta?
DE ACELASI AUTOR Cum am fost manipulaţi şi vara asta Cum s-a transformat un medic în jurnalist Obiectivitate însîngerată Terapeutul lumii arabe Pînă în 2010, nimeni nu vorbea public despre o Europă în două viteze. Astăzi, subiectul a devenit soluţia minune pentru salvarea Europei. Wolfgang Schäuble, ministrul german de Finanţe, a admis recent că noul proiect european va crea o „disociere clară“ între statele din zona euro şi celelalte. În Der Spiegel, fostul cancelar german social-democrat, Gerhard Schröder, o felicita pe succesoarea sa creştin-democrată, Angela Merkel, pentru că a renunţat la opoziţia faţă de o Europă în două viteze şi pentru că agreează ideea unui nucleu european dur. Încă de la începutul anului, englezii con
