Profesorul Ion V. Ionescu va fi alături de Poli în derby-ul de vineri, cu UTA, însă nu uită că în cariera sa a trecut şi pe la echipa arădeană, pentru care s-a dedicat complet în momentele respective.
E altfel aerul în Arad şi Timişoara în săptămâna premergătoare meciului?
Nu ştiu cum e la Arad. Probabil că aerul, însemnând prin asta starea psihologică, a suporterilor este alta. E uşor tensionată. Lumea aşteaptă cu emoţie meciul cu Poli, aşa cum l-a aşteptat de vreo 60 de ani, de când au început aceste derby-uri. La Timişoara, există o emoţie a meciului cu UTA, ca întotdeauna, dar şi un regret că meciul se joacă în liga a doua. Acesta era unul din derby-urile importante ale Diviziei A. Noi încercăm regretul că nu jucăm acolo unde trebuia, în Liga Campionilor. Meciurile cu Benfica şi cu Manchester trebuia să le jucăm noi. Aceste meciuri sunt înlocuite de un meci cu UTA, pe care nu îl subestimăm, dar ne simţim frustraţi.
Cum vedeţi dumneavoastră rivalitatea aceasta?
Trebuie să existe o rivalitate, e bună tensiunea acestei rivalităţi, ea este generatoare de valoare, jucătorii cresc la focul unei întâlniri cu miză. Celelalte întâlniri au doar miza punctelor. Exceptând exagerările, rivalităţile agresive ale publicului, derby-ul a fost de-a lungul anilor şi este şi acum un element de progres în jocul celor două echipe.
Dar duşmănia nu e un lucru negativ?
Nu există o duşmănie propriu-zisă. E o rivalitate, o adversitate sportivă, pentru că nu e generată de interese materiale, financiare sau politice. Pur şi simplu, ca între toţi vecinii fotbalistici din lume, şi Timişoara şi Arad sunt rivale. Nu e mai mică această rivalitate decât cea dintre Everton şi Liverpool, Arsenal şi Tottenham, Juventus şi Torino.
Dumneavoastră aţi antrenat ambele echipe. Cum aţi trăit aceste derby-uri?
Pe vremuri, cele două echipe a
