În corul naţional de lamentări că „moare cultura“ şi „am devenit un popor de analfabeţi“, viaţa – scuzaţi truismul – merge mai departe. Viaţa culturală, vreau să zic...
Cifra de afaceri din industria cărţii a ajuns la aproape 100 de milioane de euro (e puţin faţă de alte ţări, dar acum 6-7 ani era de 40 de milioane), redeschiderea Muzeului Antipa a „scos oamenii în stradă“, teatrele bune joacă cu casa închisă (iar experimentele şi teatrul alternativ înfloresc), concertele se ţin lanţ. În plus, avem festivaluri peste festivaluri, de toate genurile: de teatru, de film, de muzici felurite. Am început să ne găsim un loc şi pe harta culturală a Europei şi a lumii. Pe de o parte, Institutul Cultural Român – prin reţeaua sa din marile capitale – „exportă“ sistematic cultura vie şi actuală. Chiar în această perioadă – de exemplu – România este „ţară-invitată“ la Tîrgul de carte de la Madrid, iar la cel din Göteborg există o consistentă prezenţă a autorilor români. Pe de altă parte, turneele unor mari artişti străini nu mai „sar“ peste România, cum se întîmpla pînă nu de mult. Şi, de bine de rău, viaţa culturală tinde de cîtva timp să se descentralizeze: se întîmplă lucruri notabile nu doar în Bucureşti, dar şi în tot mai multe locuri – de la Vama Veche pînă la Gărîna, ca să dau doar două exemple simbolice, în felul lor. Există oraşe care şi-au consolidat identitatea şi profilul (şi) datorită unor evenimente culturale majore. Nu ne mai putem plînge că „n-avem“ una şi alta; cel mult putem să reflectăm mai serios la ceea ce facem cu ce avem.
DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an În tot acest peisaj colorat, a face un festival „în numele“ unei reviste poate părea o simplă manevră de PR. Nu e aşa. În alte părţi ale lumii nu e ceva neobişnuit ca o gazetă să încerce să se prezinte şi al