Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un paznic de la "Complexul de porci" Caruz a făcut infarct

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 28 septembrie 2011 ·

* bărbatul a fost găsit mort de către angajaţii societăţii unde lucra ca supraveghetor de noapte * necropsia a stabilit că decesul s-a datorat unor probleme medicale

În ultima vreme necazurile par să se ţină scai de "Complexul de porci" din Brăila, al afaceristului Gheorghe Caruz. Dacă în urmă cu puţin timp un alt angajat a încercat să sustragă carne din incinta societăţii, vineri, un paznic de noapte a fost găsit decedat de către colegi. Bărbatul în vârstă de 50 de ani suferea de mai multe probleme de sănătate, printre care şi afecţiuni la nivelul inimii. Se pare că, pe parcursul nopţii, acesta a făcut stop cardio-respirator în timp ce efectua serviciul de supraveghere. Dimineaţa, bărbatul a fost găsit fără suflare, prin urmare ceilalţi angajaţi au anunţat organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetări. "În ziua de 23 septembrie, la ora 8.30, angajata unei societăţi comerciale din Brăila a sesizat la Poliţie, prin apelul de urgenţă 112, faptul că într-o încăpere a unităţii a fost găsit decedat A.M. (50 de ani), supraveghetor de noapte. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că pe corpul victimei nu sunt semne vizibile de violenţă şi a luat măsura transportării acestuia la morgă", ne-a declarat inspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Conform necropsiei efectuate luni de poliţişti, s-a stabilit că moartea paznicului nu a fost una violentă şi că a survenit pe fondul unor afecţiuni medicale cronice. * bărbatul a fost găsit mort de către angajaţii societăţii unde lucra ca supraveghetor de noapte * necropsia a stabilit că decesul s-a datorat unor probleme medicale

În ultima vreme necazurile par să se ţină scai de "Complexul de porci" din Brăila, al afaceristului Gheorghe Caruz. Dacă în urmă cu puţin timp un alt angajat a încercat să sus

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 13 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

BREAKING Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, transmite Zdg.md. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare București, 22 iulie 2025 – Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Opera

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 35 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Turul Franței: Mathieu van der Poel abandonează din cauza unei pneumonii

Mediafax acum 23 minute
Conform anunțului oficial de marți dimineață al echipei, Van der Poel a acuzat în ultimele zile simptome ale unei răceli ușoare, însă starea sa s-a agravat considerabil în cursul zilei de luni. Sportivul a fost monitorizat constant de stafful medica

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°