Grupul financiar AXA, lider mondial în asigurări, prezent în România prin AXA Life Insurance, aduce în Constanţa primele dovezi ale promisiunii de a redefini standardele.
AXA Life Insurance a lansat ieri, la Constanţa, planul de protecţie şi economisire financiară StartProtector, care ajută părinţii să asigure împreună, cu minim efort, planificarea şi protecţia ideală a viitorului financiar al copilului lor.
Lansată pe piaţă în luna mai a acestui an, noua asigurare AXA vine în întâmpinarea părinţilor români nu doar cu un plan de economisire care să asigure copilului un start sigur şi susţinut la vârsta de 18 ani, ci oferă în plus protecţia întregii familii pe tot parcursul contractului, prin alegerea pachetului ideal, personalizat de către fiecare cuplu în parte, în funcţie de nevoile specifice ale acestuia - orice combinaţie a celor nouă tipuri de protecţie suplimentară este posibilă pentru oricare dintre membrii familiei, nu doar pentru copilul beneficiar al planului de economisire.
În funcţie de opţiunea părinţilor, copilul urmează să primească la finalul contractului suma asigurată împreună cu fondul participării la profit fie sub forma unei plăţi unice, fie prin intermediul a 3, 4 sau 5 rente anuale, pe parcursul studiilor sale. O educaţie mai bună înseamnă independenţă financiară şi implicit siguranţa unui viitor mai uşor.
Program naţional de consiliere parentală
Pentru a încuraja părinţii să se gândească la viitorul financiar al copiilor lor, asiguratorul francez a lansat pe 15 septembrie o campanie integrată de comunicare pentru promovarea acestui tip de asigurare de viaţă. Mesajul campaniei este „Ce-ar fi dacă ceea ce iubim împreună am putea proteja tot împreună?" şi îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei unităţii familiei în creşterea şi protejarea copiilor.
„Se spune că a fi mamă este cel mai greu lucru din lum