Mirajul eradicării tuberculozei în general şi, implicit, dispariţia localizării osteo-articulare au contribuit la uitarea de către medicul ortoped a existenţei osteoartritei bacilare şi la diagnosticarea ei tardivă, într-o fază în care restitutio ad integrum devine imposibilă. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată însă că tuberculoza determină încă, anual, în jur de zece milioane de noi îmbolnăviri şi 1.750.000 de decese (2003). Endemia tuberculoasă în România este încă foarte importantă, ţara noastră fiind, ca incidenţă, prima dintre toate ţările europene şi a zecea din 217 state ale lumii! Aceasta face ca existenţa unor teze de doctorat (dr. Călin Dragosloveanu, 2000), ca şi apariţia unor monografii (2002) despre tuberculoza osteo-articulară să fie binevenite. Recent, Bogdan G. Hogea, Dan Negoescu şi Iulian Popa publică, sub redacţia prof. dr. Dan Poenaru, în Editura „Victor Babeş“, colecţia „Academica“, o nouă monografie: TUBERCULOZA OSTEO-ARTICULARĂ. După o prefaţă în care prof. dr. Dan Poenaru subliniază contribuţiile monografiei, o introducere şi un scurt istoric (asupra căruia voi reveni), primul capitol prezintă importante şi interesante date de epidemiologie, care arată că, în realitate, infecţia tuberculoasă face încă numeroase victime şi care indică locul ţării noastre pe harta endemiei tuberculoase globale. Este subliniat riscul însemnat de contaminare pe care îl prezintă terenul imunodeficitar (după SIDA sau rujeolă, tuse convulsivă), insuficienţa renală cronică, toxicomania, grupurile vulnerabile incluzând persoane fără adăpost, încarceraţi, imigranţi. Etiopatogenia tuberculozei descrie aspectele de microscopie optică şi electronică, dezvoltarea pe mediile de cultură, porţile de intrare ale bacilului descris de Robert Koch în 1882, dar şi reacţia organismului uman, tuberculoza primară şi secundară, căile de propagare ale infec