Parlamentul german a aprobat acordarea unor sume de bani sporite si puteri mai mari fondului de stabilitate din zona euro, efectuandu-se, astfel, un pas major spre rezolvarea crizei datoriilor din regiune.
Astfel, Germania a aprobat ca Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara sa poata intocmi o metoda de sprijin permanent pentru tarile care au probleme, fiind mai usoara acrodarea de ajutoare financiare, relateaza Reuters.
Germania va contribui cu 211 miliarde de euro la fondul de 440 de miliarde de euro, acesta fiind motivul pentru care votul Parlamentului german era atat de important.
Potrivit lui Wolfgang Thierse, purtatorul de cuvant al Parlamentului, 523 de parlamentari au votat "pentru", 85 "impotriva", iar trei s-au abtinut.
Votul reprezinta si o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, care a incercat sa dea asigurari coalitiei pe care o conduce de faptul ca banii contribuabililor nu vor fi irositi pe acordarea de ajutoare, desi a precizat ca nu poate exclude inregistrarea unor pierderi, din cauza temerilor privind intrarea in incapacitate de plata a Greciei.
Daca nu ar fi castigat acest vot, sansele sale de a fi realeasa, in 2013, s-ar fi diminuat considerabil, potrivit analistilor.
Pe de alta parte, Merkel a declarat ca va astepta rezultatele misiunii Uniunii Europene, a Fondului Monetar International si Bancii Centrale Europene in Grecia, pentru a decide daca va renegocia acordul de sprijin cu aceasta tara.
Parlamentul german a aprobat acordarea unor sume de bani sporite si puteri mai mari fondului de stabilitate din zona euro, efectuandu-se, astfel, un pas major spre rezolvarea crizei datoriilor din regiune.
Astfel, Germania a aprobat ca Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara sa poata intocmi o metoda de sprijin permanent pe