Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia cu 20 de personalităţi: o sinucigaşă, un personaj dintr-o carte, o adolescentă anorexică şi un băiat care scrie în latină îi decid viaţa zi de zi

Publicat in Romania Libera, joi 29 septembrie 2011 ·

Femeia cu 20 de personalităţi. Pare o poveste care îşi întinde credibilitatea la limite. Dar psihoterapeuţii sunt convinşi că există forţe dincolo de controlul ei conştient, scrie Daily Mail.

Kim Noble, din Londra, are acum 51 ani, dar lumea a considerat-o schizofrenică toată viaţa. Ea a povestit că, atunci când era elevă, o profesoară a certat-o pentru că uniforma ei era pictată cu acuarele negre. "Normal că profesoara s-a enervat când i-am spus că nu eu am făcut asta. Eram sigură că cineva din mine a făcut asta", a spus Kim.

Tânăra de atunci nu ştia că suferă de o afecţiune rară: tulburare de identitate disociativă (personalitate multiplă). Iar în 40 de ani, mintea ei ar fi trecut de la un personaj la altul, fără niciun avertisment.

Cea mai activă dintre personalităţile femeii este Patricia, un personaj principal dintr-o carte, care încearcă să-i aranjeze viaţa extraordinară, dar haotică a lui Kim. Îi domină personalitatea lui Kim şi este mereu prima, de şase ani, care o îngrijeşte pe fiica ei.

Ea spune că Kim Noble nu mai există, "dar lumea mă strigă cu numele ăsta, chiar dacă ego-urile mele răspund în locul meu". De exemplu, Abi este singură şi disperată să-şi găsească dragostea. Iar Diabalus este un băiat care scrie doar în limba latină, susţine femeia din Anglia.

"Uneori, port cinci outfit-uri diferite într-o dimineaţă", a adăugat femeia cu 20 de ego-uri în ea care îi aranjează viaţa. Kim povesteşte că se întoarce de la cumpărături cu lucruri pe care nu şi le doreşte.

Medicii spun că fiecare personaj funcţionează individual, chiar dacă impart acelaşi corp cu Kim.

Cei mai mulţi experţi sunt de acord că tulburarea de identitate disociativă este declanşată de traume severe, iar mintea lui Kim se împarte în mod constant ca să facă faţă unor experienţe de viaţă dureroase.

Chiar dacă întreaga ei viaţa este decisă de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 12 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 11 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 11 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 7 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 5 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 3 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°