Aproape 1.400 de de elevi doljeni au părăsit sistemul în perioada 15 septembrie – 1decembrie 2010. Alina Stănculescu, coordonatorul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) Dolj care a realizat studiul privind abandonul şcolar în judeţ, atrage atenţia că fenomenul este în creştere.
„Procentual, 1.397 de elevi care au abandonat forma de învăţământ frecventată reprezintă 2,66 la sută din totalul celor 52.428 elevi înscrişi, înregistrandu-se o creştere de 0,28 la sută faţă de anul şcolar 2009-2010 când ponderea elevilor care au părăsit şcoala reprezenta 2,38 la sută (1.199) din totalul celor înscrişi în unităţile şcolare investigate, respectiv 50. 216 elevi. Realitatea e că fenomenul este în creştere“, a declarat Alina Stănculescu.
Cele mai multe cazuri, aproximativ 600, s-au înregistrat la gimnaziu, urmează clasele primare şi apoi liceul. Directorii din învăţământul preuniversitar din Dolj au fost atenţionaţi ieri, în şedinţa cu inspectorii şcolari, că trebuie să ia urgent măsuri pentru reducerea absenteismului şi abandonului şcolar.
„Fiecare trebuie să găsească soluţii pentru şcoala pe care o conduce. Directorii răspund de ce se întâmplă în şcoală şi în jurul ei. E foarte grav şi ştiţi că sunt elevi care nu vin la şcoală. Ca să nu lipsească elevii, trebuie să nu lipsească nici colegii noştri“, le-a precizat în şedinţă Mihaela Moţăţeanu, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Potrivit acesteia, în perioada următoare vor fi monitorizate toate măsurile pe care le va lua fiecare şcoală în parte.
„Momentan plecăm de la premiza că se vor implica şi vor avea soluţii, nu putem vorbi de sancţiuni. Vor apărea şi metodologii care să reglementeze situaţiile cu rezultate nesatisfăcătoare“, a declarat Moţăţeanu. În intervalul 15 septembrie – 1 decembrie 2010, studiul CJAP Dolj, arată că r