Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a salutat, în plenul PE, înfiinţarea, săptămâna trecută, a Ministerului fondurilor europene, ea apreciind că, în contextul crizei actuale, fondurile europene reprezintă o garanţie împotriva dezechilibrelor economice provenite din zona euro. Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a salutat, în plenul PE, înfiinţarea, săptămâna trecută, a Ministerului fondurilor europene, ea apreciind că, în contextul crizei actuale, fondurile europene reprezintă o garanţie împotriva dezechilibrelor economice provenite din zona euro.
"Aş dori să încep prin a saluta înfiinţarea în România, săptămâna trecută, a Ministerului fondurilor europene, care va coordona managementul acestora în aparatul administrativ. La ora actuală, România şi Bulgaria se află în dificultate în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor, în special în privinţa protecţiei mediului", a spus Elena Băsescu.
Elena Băsescu a apreciat că modul de absorbţie a fondurilor structurale poate fi îmbunătăţit şi prin cooperarea regională între state vecine.
Totodată, ea a spus că, în contextul pregătirii perspectivei financiare multianuale, anul 2012 este decisiv pentru faza de implementare a proiectelor finanţate de fonduri europene.
Parlamentul României a aprobat, săptămâna trecută, propunerile transmise de premierul Emil Boc de completare a structurii Guvernului, prin înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene şi numirea lui Leonard Orban la conducerea instituţiei.