29 septembrie 2011, București
Lars von Trier este întruchiparea melancoliei însăși. Acum doi ani era în căutarea unei idei pentru următorul său film. Încerca să găsească surse de inspiraţie pentru Melancholia prin muzee, asculta muzică şi nota fragmente de gânduri, imagini şi bucăți de scenariu care acum se regăsesc în film. Dar nu noul lungmetraj era obiectivul principal. Ci împlinirea lui emoţională.
«Psihanalistul meu mi-a spus că melancolicii sunt de obicei mult mai echilibrați decât oamenii obişnuiţi în fața unui dezastru iminent, în parte pentru că ei pot spune: "Ți-am zis eu!"», râde von Trier. «Dar și pentru că nu au nimic de pierdut».
În MELANCHOLIA, von Trier se luptă cu melancolia însăși. Mai mult decât cu cataclismele. Punctul de plecare este depresia care îl lovise în urmă cu câţiva ani și care a inspirat totul, pornind de la alegerea titlului. Munca a constat și în plimbări riguros programate și ore de lucru la birou, cu scopul de a trece treptat peste perioada în care nu făcea film, când mai mult se târa, decât se bucura de viață. Lars von Trier dă tot ce e mai bun atunci când începe să muncească și când totul depinde de el: echipele de filmare și investitorii, actorii, dialogurile, scenariul.
«Mi-a plăcut mai mult să lucrez la filmul ăsta, și am fost mult mai prezent de data asta. Când am făcut Antichristtreceam printr-o perioadă proastă», spune el.
După baletul inițial al sfârșitului lumii, filmul se împarte în două. Cum spune regizorul: «Dacă tot trebuie să ajungem în iad, măcar să începem bine». Prima parte se numește Justine și vorbește despre sora melancolică și căsătoria ei. Cealaltă este Claire și acoperă numărătoarea inversă, până la sfârșit.
Melancolica Justine este hotărâtă să devină "normală", explică el. Așa că acum se hotărăște să se căsătorească. «Vrea să termine cu prostiile, cu angoasa, cu îndo
