Procurorii şi mascaţii au descins, ieri, la sediul revoluţionarilor braşoveni, unde au percheziţionat dosarele acestora, în căutare de acte false. Acţiunea a demarat în jur de ora 10.00, iar mascaţii au blocat intrarea în sediu. Procurorii au controlat, vreme de câteva ore, mai multe documente din anumite dosare, despre care aveau informaţii că ar putea conţine acte false. „Se fac percheziţii la această oră la sediul asociaţiei. Verificările nu au fost încă finalizate şi nu vă pot spune mai multe. Acţiunea are legătură cu dosarele de revoluţionar ale acestei asociaţii", a declarat procurorul Monica Munteanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
„E o comandă politică"
Preşedintele Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor (ALRUE), Dorin Lazăr Maior, susţine că acţiunea procurorilor este o „comandă politică". „Este o acţiune de răzbunare a impostorilor. O comandă politică portocalie. Impostorii vor să-i verifice pe adevăraţii revoluţionari. Eu cred că este o acţiune mult prea forţată să vină aşa cu mascaţii, să blocheze intrarea. Puteau veni frumos şi să ceară să vadă dosarele şi nu era nici o problemă. Cei care verifică aceste dosare vor avea surpriza să constate că exact cei pe care încearcă să-i protejeze îi vor găsi cu certificate de revoluţionari la alte asociaţii", a spus preşedintele ALRUE. Asociaţia are circa o mie de membri, dintre care aproximativ 300 sunt răniţi sau urmaşi ai revoluţionarilor în urma evenimentelor din decembrie 1989.
Controale similare au avut loc şi în Bucureşti
În ultimul an, procurorii au demarat astfel de controale şi la asociaţiile revoluţionarilor din Bucureşti, pentru aceleaşi suspiciuni. Pe fondul unor astfel de percheziţii, pe 28 deProxy-Connection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 mbrie 2010 a avut loc un incendiu ciudat în sediul „Asociaţiei 21 Dece