Tudor Ciuhodaru este o pierdere importantă pentru PC, având mari şanse să câştige Primăria Iaşiului. Sursa: VLAD STĂNESCU
Candidat la Primăria Iaşiului, deputatul Tudor Ciuhodaru a părăsit PC-ul. Conform unor surse parlamentare, el s-a înscris în UNPR, cu care negociază de aproximativ o săptămână.
Decizia medicului parlamentar a venit la scurt timp după ce, la finalul întâlnirii conducerii PC cu liderii de filiale, liderul conservator, Daniel Constantin, anunţa că, prin acţiunile sale din ultima perioadă, printre care voturile din parlament alături de reprezentanţii puterii, Ciuhodaru "s-a autoexclus din PC şi din USL". Declaraţiile erau de fapt o măsură disperată a conservatorilor de a salva partidul de lovitura pierderii unuia dintre politicienii cu priză la public din PC.
Deranjaţi de candidatură
"Am aflat cu surprindere de ultimele declaraţii ale preşedintelui PC, Daniel Constantin. Vreau să-i transmit un singur lucru: întotdeauna am votat în conformitate cu interesele alegătorilor mei. Sunt convins că, de fapt, liderii USL sunt deranjaţi de intenţia mea fermă de a candida la Primăria Iaşi", a declarat Ciohodaru pentru EVZ, precizând că nu va renunţa la acest proiect.
"Ieşenii s-au săturat de baroniada «fenechita» (n.r. - joc de cuvinte între numele Fenechiu - liderul PNL Iaşi şi Nechita - primarul USL al Iaşiului), iar eu voi acţiona în conformitate cu dorinţele lor", a mai spus Ciuhodaru. El i-a urat lui Daniel Constantin "numai bine şi un viitor luminos". "Sper să nu fie sufocat total de interesele baronilor din USL. Din acest moment îmi voi urmări obiectivul politic anunţat, iar principalul meu proiect public va fi înfiinţarea Spitalului de Urgenţă Iaşi", a conchis Ciuhodaru, transimţându-le "celor îngrijoraţi" că va vota întotdeauna în conformitate cu interesele oamenilor.
La finalul şedinţ