Certinvest lansează azi primul fond cu strategie de investiţii short din portofoliul său, fondul deschis de investiţii Certinvest Short Fund, informează un comunicat de presă.
Obiectivul fondului Certinvest Short Fund este să atragă resurse financiare ale persoanelor fizice sau juridice în scopul obţinerii de profit prin operaţiuni care beneficiază de pe urma perioadelor de scădere a pieţelor de acţiuni sau a unora dintre emitenţi.
Horia Gustă, preşedintele Comitetului Director al Certinvest, a declarat: "Am conceput fondul Certinvest Short Fund având în vedere în special aceste perioade de incertitudine economică şi turbulenţe pe pieţele financiare, pe care le traversăm de ceva vreme. Prin strategia short pe care o foloseşte fondul, investitorii acestuia au posibilitatea de a face profit atunci când pieţele sunt în scădere. Astfel, completăm oferta Certinvest oferindu-le clienţilor noştri instrumentele potrivite pentru a realiza investiţii profitabile, indiferent de direcţia generală a pieţelor."
F. A. Certinvest lansează azi primul fond cu strategie de investiţii short din portofoliul său, fondul deschis de investiţii Certinvest Short Fund, informează un comunicat de presă.
Obiectivul fondului Certinvest Short Fund este să atragă resurse financiare ale persoanelor fizice sau juridice în scopul obţinerii de profit prin operaţiuni care beneficiază de pe urma perioadelor de scădere a pieţelor de acţiuni sau a unora dintre emitenţi.
Horia Gustă, preşedintele Comitetului Director al Certinvest, a declarat: "Am conceput fondul Certinvest Short Fund având în vedere în special aceste perioade de incertitudine economică şi turbulenţe pe pieţele financiare, pe care le traversăm de ceva vreme. Prin strategia short pe care o foloseşte fondul, investitorii acestuia au posibilitatea de a face profit atunci când pieţele sunt în scădere. Astfel, c