Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii lui Michael Jackson au asistat la ultimele sale clipe de viaţă

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

Şeful gărzilor de corp ale lui Michael Jackson a povestit, miercuri, în cea de-a doua zi a procesului intentat medicului Conrad Murray, acuzat de omucidere, că cei trei copii ai cântăreţului au asistat, vizibil şocaţi, la ultimele momente din viaţa tatălui lor.

Faheem Muhammad, şeful serviciului de securitate al starului, a mai povestit în faţa judecătorului că medicul, judecat în prezent pentru omucidere involuntară, i-a întrebat pe angajaţii aflaţi în acea zi în camera cântăreţului dacă vreunul dintre ei ştia să facă masaj cardiac, potrivit AFP.

„Paris (fiica starului, n.r.) plângea căzută pe jos, iar Prince (unul dintre cei doi fii ai lui Michael Jackson, n.r.) era în picioare, vizibil şocat, plângând încet", a povestit Faheem Muhammad în faţa Curţii.

„Am venit, i-am luat pe amândoi, le-am vorbit timp de o secundă, am găsit-o pe bonă şi am coborât pentru a-i duce în altă cameră", a mai spus acesta.

Medicul Conrad Murray, care se ocupa de Michael Jackson în perioada în care acesta se pregătea pentru seria de concerte pe care urma să le susţină la Londra, se agita în jurul starului când Faheem Muhammad a intrat în cameră.

„Părea nervos, transpira. Era pe punctul de a face un masaj cardiac", a mai spus Muhammad, explicând că trupul lui Michael Jackson se afla pe podea, lângă pat.

Întrebat dacă Michael Jackson părea mort în acel moment, acesta a răspuns afirmativ. „Avea ochii deschişi, gura întredeschisă", a mai povestit acesta.

O altă gardă de corp, Alberto Alvarez, se afla deja în cameră când a sosit Faheem Muhammad. Doctorul Murray i-a întrebat pe cei doi bărbaţi „dacă ştie vreunul dintre ei să facă un masaj cardiac", a mai spus Faheem Muhammad.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, în special din cauza „unei grave intoxicări" cu propofol, un an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 47 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 24 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 46 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 58 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°