Autorităţile separatiste din stânga Nistrului solicită mărirea numărului de posturi ale forţelor de menţinere a păcii.
De asemenea, doresc suplimentarea contingentului de militari ruşi în zonă, a declarat co-preşedintele Comisiei Unificate de Control (CUC) din Transnistria, Oleg Beleakov, citat de 24h.md.
„În relaţiile dintre Republica Moldova şi Transnistria, inclusiv în cadrul CUC, există multe probleme nerezolvate, iar în cadrul discuţiilor părţile nu ajung la un consens. Şi în prezent, Transnistria şi Republica Moldova sunt părţi implicate în conflict. Partea transnistreană insistă să fie crescut numărul pacificatorilor ruşi până la 2.400 de persoane şi să fie restabilit escadronul de elicoptere”, a declarat Beleakov.
În prezent în zona de securitate sunt 15 posturi, până în anul1998, existau 22. În acelaşi timp, contingentul de pacificatori este constituit din 402 militari ruşi, 492 – ai regiunii separatiste, 355 – ai Republicii Moldova şi zece observatori militari din Ucraina.
Autorităţile separatiste din stânga Nistrului solicită mărirea numărului de posturi ale forţelor de menţinere a păcii.
De asemenea, doresc suplimentarea contingentului de militari ruşi în zonă, a declarat co-preşedintele Comisiei Unificate de Control (CUC) din Transnistria, Oleg Beleakov, citat de 24h.md.
„În relaţiile dintre Republica Moldova şi Transnistria, inclusiv în cadrul CUC, există multe probleme nerezolvate, iar în cadrul discuţiilor părţile nu ajung la un consens. Şi în prezent, Transnistria şi Republica Moldova sunt părţi implicate în conflict. Partea transnistreană insistă să fie crescut numărul pacificatorilor ruşi până la 2.400 de persoane şi să fie restabilit escadronul de elicoptere”, a declarat Beleakov.
În prezent în zona de securitate sunt 15 posturi, până în anul1998, existau 22. În acelaşi timp, continge