Preşedintele PSD Victor Ponta a fost înştiinţat de Agenţia Naţională de Integritate că averea sa este verificată, chiar de ziua sa, pe 20 septembrie. Precizarea a fost făcută de liderul social-democrat pe blogul personal.
Ponta spune că demersul ANI este, de fapt, "un cadou de la Băsescu", dar are o parte bună în sensul că lucrurile se vor lămuri înainte de campania electorală de anul viitor.
"Dincolo de ironie, chiar cred că e foarte bine venită această anchetă, aşa cum au fost şi cele de la DNA şi de la ANAF care m-au privit direct. Pentru că este în interesul meu să intru în 2012, an electoral, deja vaccinat pentru toţi "viruşii" doctorului Băse. (...) Acum o să-mi iau toate actele şi o să stau şi pe capul celor de la ANI pâna îmi dau certificatul de bună purtare, sper cu mult înainte de a începe campania electorală", comentează Ponta, pe blog.
Victor Ponta şi Dan Şova au fost implicaţi în scandalul contractelor de la Turceni. De asemenea, Victor Ponta este suspectat că nu şi-a trecut în declaraţia de avere o sponsorizare pe care a primit-o pentru echipajul de raliuri din care face parte.
Preşedintele PSD Victor Ponta a fost înştiinţat de Agenţia Naţională de Integritate că averea sa este verificată, chiar de ziua sa, pe 20 septembrie. Precizarea a fost făcută de liderul social-democrat pe blogul personal.
Ponta spune că demersul ANI este, de fapt, "un cadou de la Băsescu", dar are o parte bună în sensul că lucrurile se vor lămuri înainte de campania electorală de anul viitor.
"Dincolo de ironie, chiar cred că e foarte bine venită această anchetă, aşa cum au fost şi cele de la DNA şi de la ANAF care m-au privit direct. Pentru că este în interesul meu să intru în 2012, an electoral, deja vaccinat pentru toţi "viruşii" doctorului Băse. (...) Acum o să-mi iau toate actele şi o să stau şi pe capul celor de la ANI pâna îmi dau certifi