Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A patra conferinţă de evaluare a implementării Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (CFE)

Publicat in Ziua Constanta, joi 29 septembrie 2011 ·

Cea de-a patra Conferinţă de evaluare a implementării Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (CFE) a avut loc astăzi, 29 septembrie, la Viena. În conformitate cu prevederile Tratatului, conferinţa de evaluare are loc la fiecare cinci ani şi are ca obiectiv principal analizarea modului în care au fost implementate prevederile Tratatului CFE şi a documentelor asociate pentru perioada trecută de la conferinţa precedentă (2006). În cadrul reuniunii au fost remarcate atât progresele, cât şi carenţele de implementare a Tratatului apărute în perioada de referinţă şi care sunt de natură să afecteze climatul general de încredere şi securitate din Europa. Delegaţia interdepartamentală a României, condusă de MAE, a subliniat importanţa deosebită a CFE pentru securitatea europeană, precum şi faptul că „România aplică în totalitate dispoziţiile din CFE, respectă plafoanele aplicabile armamentelor convenţionale reglementate de Tratat şi participă la schimbul de informaţii, notificări şi inspecţii." Totodată, a fost exprimată preocuparea faţă de deficienţele existente în aplicarea Tratatului şi disponibilitatea de a continua eforturile vizând modernizarea acestuia, ţinând cont de evoluţiile intervenite în ultima perioadă şi cu respectarea unor principii şi valori de natură să contribuie la consolidarea securităţii europene. Cea de-a patra Conferinţă de evaluare a implementării CFE a fost prezidată de Republica Moldova, conform regulilor de procedură agreate prin consens. Delegaţia romană a avut, în marja conferinţei, mai multe runde de consultări pe teme relevante cu delegaţiile altor state aliate si partenere, părţi la CFE. Informaţii suplimentare Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa a fost semnat la Paris, la 19 noiembrie 1990, de 22 state-părţi. Acesta reglementează limitele maximale pentru cinci categorii de armament convenţional (tancuri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 32 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 47 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°