Filiala PNL din Bacău a anunţat că nu-i va accepta la conducerea locală a USL pe social-democraţii Viorel Hrebenciu (deputat de Bacău şi liderul filialei locale a PSD), Corneliu Iacobov (fost lider PSD Bacău) şi Dumitru Sechelariu (primarul PSD al Bacăului în 1996-2004).
Liderul PNL Bacău, Romeo Stavarache, a spus că PNL şi PSD, deşi sunt angrenate în USL, sunt despărţite nu doar de "bariere ideologice", ci şi de "viziuni diferite" privind administrarea banului public. "Unii dintre noi am înţeles să lucrăm pentru cetăţean, iar alţii au ales să lucreze pentru ei şi clanurile lor", a spus el, care le-a transmis PSD-iştilor că o colaborare cu PNL "va fi dificilă".
"PNL Bacău mai spune o dată: USL poate fi un proiect al viitorului şi nu al oamenilor trecutului, USL poate fi un proiect al democraţiei, nu al hoţiei, poate fi un proiect al tinerei clase politice, nu al dinozaurilor. Suntem pregătiţi să colaborăm, dar pentru aceasta este nevoie de o reformă morală a socialiştilor băcăuani", se arată într-un comunicat de presă al PNL Bacău.
"Oameni ca Hrebenciuc, Iacobov şi Sechelariu nu au ce căuta la masa USL Bacău", adaugă liberalii băcăuani.
Ponta: Stavarache să lase revoluţiile morale!
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis liberalului Romeo Stavarche să se ocupe de problemele oraşului pe care îl conduce şi să lase "revoluţiile morale". "Domnul primar să se concentreze pe problemele Bacăului şi să lase lecţiile de morală. Oricum, din câte ştiu, Iacobov şi Sechelariu nici nu sunt membri de partid", a arătat Ponta. El a ţinut totodată să-i reamintească lui Stavarache că USL îl susţine pentru un nou mandat de primar.
Citeşte şi: Cine este Dumitru Sechelariu