Preşedintele României, Traian Băsescu, va participa la Varşovia, la cel de-al doilea Summit al Parteneriatului Estic, în perioada 29-30 septembrie.
Liderii UE se reunesc joi şi vineri la Varşovia la summitul Parteneriatului Estic, iniţiativă susţinută de Polonia şi Suedia, într-un moment în care atenţia Uniunii este îndreptată cu precădere spre criza economică, dar şi spre ţările din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, după "primăvara arabă", relatează NewsIn.
Proiectul Parteneriatului Estic, lansat de UE în mai 2009, la Praga, la iniţiativa Poloniei şi Suediei, se adresează unui număr de şase ţări din Europa de Est şi din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
Parteneriatul Estic este considerat o contrapondere estică a Uniunii pentru Mediterana, proiect susţinut de Franţa, şi vizează în special consolidarea relaţiilor economice şi politice dintre Europa şi foste republici sovietice.
Polonia, care deţine preşedinţia UE, şi-a anunţat dorinţa de a oferi ţărilor incluse în acest program o perspectivă de aderare la UE şi de eliminare, cu unele condiţii, a vizelor de intrare în spaţiul european.
De altfel, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a anunţat încă de la începutul săptămânii că Varşovia are în vedere finalizarea negocierilor privind Acordul de Asociere cu Ucraina până la sfârşitul acestui an, o declaraţie în acest sens urmând să fie adoptată la reuniunea din Polonia.
În plus, Polonia doreşte să anunţe la summitul Parteneriatului Estic începerea negocierilor privind Acordurile de Asociere între Uniunea Europeană, Republica Moldova şi Georgia. "Aceste ţări trebuie să înţeleagă că în prezent climatul nu este favorabil extinderii UE, dar aceasta nu înseamnă că totul s-a oprit şi că timpul este pierdut", a asigurat şeful diplomaţiei poloneze.
Reuniunea de la Varşovia