Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa echilibrată previne bolile inimii

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 29 septembrie 2011 ·

Începând din acest an, Ziua Mondială a Inimii se va sărbători pe data de 29 septembrie. Pentru a marca importanţa acestei zile Direcţia de Sănătate Public (DSP) Mureş în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş au organizat o acţiune de conştientizare a populaţiei privind riscurile care duc la apariţia bolilor cardiovasculare. „Din anul 2000 şi până anul trecut s-a celebrat Ziua Mondială a Inimii în ultima duminică din luna septembrie. Dar începând cu anul 2011 Federaţia Mondială a Inimii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au hotărât ca să fie o dată fixă şi anume 29 septembrie”, a declarat dr. Liana David, şeful Compartimentului de evaluare şi promovare a sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.

Tema aleasă în acest an pentru celebrarea Zilei Mondiale a Inimii este “O Lume, Un Cămin, O Inimă”, scopul acesteia fiind de a spori responsabilitatea fiecărei familii pentru sănătatea inimilor proprii, astfel încât căminul să devină veriga crucială între individ şi societate pentru sănătatea inimii. DSP Mureş a organizat o acţiune informative-educativă constând în distribuire de materiale promoţionale, măsurarea tensiunii arteriale şi discuţii cu persoanele interesate. „Campania prevede conştientizarea fiecărei persoane despre rolul pe care îl are în prevenirea bolilor cardiovasculare. De ce acest lucru? Pentru că măsurile de prevenire sunt simple şi la îndemâna oricui. Se referă la o alimentaţie echilibrată, la o activitate fizică susţinută şi o viaţă fără tutun. Pe lângă acestea, foarte important este urmărirea unor parametrii, adică valoarea tensiunii arteriale care ar fi foarte bine să se facă periodic, apoi determinarea colesterolului şi a glicemiei”, a mai spus dr. Liana David.

Adresabilitate crescută din partea pacienţilor

Standul a fost amenajat la intrarea în Ambulatorul de specialitate al SCJU Târgu-Mur

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 35 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 50 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°