Mulţi tineri ajung la meciuri mai degrabă pentru a se bate cu suporterii echipei adverse, decât pentru a vedea meciul echipei favorite. Totul vine din agresivitatea nativă, spun specialiştii.

Suporter, microbist, huligan, fanatic, ultras. Toate aceste cuvinte sunt legate de fotbal, un sport care umple stadioane până la refuz şi sparge ratingurile televiziunilor la final de campionat. În spatele celor 22 de jucători de pe teren sunt însă milioane de oameni care suferă şi se bucură la fiecare şut. Pentru mulţi dintre ei, susţinerea echipei favorite a devenit un mod de viaţă. Ei ajung astfel să-şi neglijeze familia, locul de muncă şi nu sunt văzuţi cu ochi buni de cei neatinşi de „microb". În general, îşi fac prieteni doar printre simpatizanţii echipei pe care o susţin ei şi nu ratează niciun meci al favoriţilor.

„Mă interesează spectacolul din tribună"

Tot microbişti îşi spun şi cei care ajung să nu mai aprecieze spectacolul sportiv şi merg pe stadioane doar pentru a se lupta cu jandarmii sau cu fanii echipelor adverse, pe care-i consideră duşmani de moarte doar pentru că simpatizează o altă echipă. Ultraşii creează haos oriunde se duc. Un astfel de suporter povesteşte cât de scurt este drumul de la fan la huligan.

„Eram suporter de mic, din '87, şi cam de-atunci urmăresc toate meciurile. Pe la 16 ani am început să mă împrietenesc cu băieţii din galerie şi, uşor-uşor mi-am pierdut interesul pentru jocul în sine. A început să mă intereseze doar «spectacolul» din tribună", spune tânărul de 27 de ani. De aici până la a fi „golan în toată regula" nu a mai fost decât un pas, pe care bucureşteanul l-a făcut imediat. „La fiecare deplasare, intram câte 20 de inşi într-un magazin de unde ne luam bere, ţigări şi mâncare fără să plătim.

Înainte să ajungem la stadion căutam galeriile adverse ca să ne batem, pe stadion ne băteam cu jand