Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri a Executivului proiectul legii privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, proiectul legii privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator defineşte dreptul la reproducere, sănătatea reproducerii umane, tehnologiile de asistare medicală a reproducerii umane, noţiunea de donator terţ, accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, infertilitatea, fertilizarea in vitro, inseminarea artificială şi donarea de material reproductiv.
"În actul normativ sunt cuprinse prevederi referitoare la unităţile sanitare în care se efectuează tehnicile şi procedurile de reproducere umană asistată, dar şi la personalul care realizează în practică reproducerea medicală asistată cu terţ donator. Mai mult, sunt specificate modalităţile de realizare a acestei metode de tratament, procedurile şi tehnicile permise şi interzise, obligativitatea prelevării de material reproductiv numai de la donatori în viaţă, obligativitatea consimţământului scris, liber, prealabil şi expres al donatorului şi al cuplului solicitant, precum şi obligativitatea informării asupra riscurilor posibile", informează un comunicat al MS.
Ministerul Sănătăţii este autoritatea responsabilă în domeniu, urmând să organizeze şi să controleze activitatea de reproducere umană asistată medical cu terţ donator.
Totodată, supravegherea şi coordonarea activităţilor de reproducere umană asistată medical cu terţ donator se va face de către Agenţia Naţională de Transplant.
La metoda reproducerii umane asistată medical cu terţ donator vor putea apela părinţii care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii care vor fi stabilite prin ordin de ministru.
"Accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator va fi permis părinţilor care suferă de sterilitate ce nu poate